dr carmen giuglea
 
dr carmen giuglea

Despre Mine




Doctor in Stiinte Medicale, Medic Primar in Chirurgie Plastica, Estetica si Microchirurgie Reconstructiva, Conferentiar Universitar in cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, departamentul de Chirurgie plastica, Sef de Sectie Chirurgie Plastica la Spitalul Clinic De Urgenta “Sf. Ioan”, Bucuresti.

 

Ceea ce doresc in primul rand sa aflati despre mine este ca sunt un om care a avut sansa sa urmeze profesia care i se potriveste si pe care o iubeste. Acum nici nu ma mai vad facand altceva, simt ca ma identific cu imaginea de femeie-chirurg plastician. Pe langa multa pasiune a fost nevoie de tenacitate, ambitie si foarte multa munca ca sa devin un chirurg capabil sa acopere aproape intreaga paleta de interventii reconstructive si estetice. Entuziasmul si dorinta de a ma perfectiona continuu m-au ajutat intotdeauna sa inving oboseala multor ore petrecute in sala de operatie sau in serviciul de garda.

M-am format in spitalul “Bagdasar-Arseni”, un spital de urgenta multidisciplinar care m-a antrenat in traumatologia de urgenta si in rezolvarea cazurilor complexe ce necesitau tratamente chirurgicale de echipa (alaturi de alti specialisti: neurochirurg, ortoped, chirurg generalist, urolog).

Dupa 15 ani de experienta, in 2011, mi-am continuat cariera la spitalul clinic Sf Ioan, un spital de urgenta fara sectie de chirurgie plastica. Am reusit sa demonstrez importanta unei astfel de sectii in spital si dupa cativa ani s-a decis infiintarea ei. Sunt mandra de colectivul de medici si asistente pe care l-am creat; sunt colegi cu calitati umane si profesionale deosebite, capabili sa acorde pacientilor asistenta medicala de calitate, cu multa grija, dedicatie si compasiune.

Activitatea didactica a devenit in ultimii ani o latura importanta a activitatii mele si consider ca sunt datoare sa-i indrum cu atentie si dedicatie atat pe studenti cat si pe rezidenti, din dorinta de a le captiva interesul pentru aceasta specialitate chirurgicala pe care o gasesc minunata.

Chirurgia plastica este frumoasa si spectaculoasa, provocatoare si plina de satisfactii. Pacienti aflati la limita, in situatii dramatice sau cazuri cu mutilari severe la rezolvarea carora poti contribui esential iti recompenseaza eforturile si te fac sa te simti implinit. Este o senzatie absolut deosebita care nu se poate cuantifica, este o satisfactie umana si profesionala care iti confirma menirea intre semeni.

Dincolo de aceste cazuri speciale prin gravitatea lor, se afla solicitarile din partea celor care isi doresc pur si simplu sa–si infrumuseteze aspectul exterior, oglinda a celui interior. Exista persoane care sub apasarea timpului sau dintr-o nesansa de circumstanta sau mostenire genetica au nevoie de corectii care sa le redea increderea de sine, zambetul, feminitatea sau masculinitatea, intr-un cuvant optimismul si bucuria de a-si trai viata la maximul capacitatii lor.

Prin abordarea personalizata a clientilor de chirurgie estetica, paleta de competenta profesionala s-a completat cu aceste tipuri de interventii, rezolvand cazuri de la cele mai simple corectii faciale sau corporale la adevarate “sculpturi” ale corpului asa cum sunt situatiile celor care au slabit foarte mult si au nevoie de o remodelare a intregii siluete.

Activitatea mea de chirurg estetician a inceput inca din anul 2002 intr-o clinica privata in co-parteneriat, abordand progresiv toata gama de interventii de chirurgie estetica. In ultimii ani, pe baza experientei acumulate in cei peste 18 ani de cariera chirurgicala mi-am concentrat interesul si activitatea in directia dezvoltarii chirurgiei estetice a conturului corporal dupa slabiri masive in greutate post interventii de micsorare a stomacului ca tratament al obezitatii. Denumita chirurgie postbariatrica, aceasta este o chirurgie complexa, de echipa, necesitand mai multe interventii intr-una singura si astfel implicand si o atentie suplimentara pentru siguranta pacientului.

Am reusit formarea si coordonarea unei echipe chirurgicale care sa asigure o ingrijire completa si complexa postchirurgicala a pacientului postbariatric, dar in plus, adunam o echipa integrata pentru aceste situatii, in care alaturi de chirurgul bariatric ce intervine primul prin operatia de micsorare a stomacului, pe intregul parcursul, se alatura un psiholog si un nutritionist. Am convingerea ca aceasta echipa unitara ii poate asigura fiecarui pacient suportul practic si emotional pentru redarea increderii de care are nevoie in acest lung si dificil proces al tratamentului obezitatii, dar mai ales pentru mentinerea rezultatului obtinut cu atata efort si privatiuni.

In aceasta profesie, satisfactia ca poti fi de un real folos oamenilor se imbina armonios cu sentimentul de incredere pe care il oferi prin practicarea meseriei cu profesionalism. Relatia interumana medic-pacient care se creaza este extrem de importanta si ea este defapt cea care da valoare acestui parteneriat, dincolo de practicarea corecta a actului chirurgical. Mai presus de toate, atunci cand creezi o relatie apropiata cu un pacient pentru ca e multumit de cum ai vorbit si actionat, tu ca medic principal si colaboratorii tai, si recunoscator sufleteste pentru rezultatul colaborarii, atunci poti fi convins ca ti-ai indeplinit misiunea ca om si ca medic. Acesta este scopul meu si toate resursele mele umane si cognitive le dezvolt permanent in aceasta directie: imi doresc cat mai multi pacienti–prieteni!






Articole

Augmentare mamara - Dosar complet marire sani
Augmentarea mamara este termenul medical utilizat pentru marirea de sani. Acest tip de ...
Liftingul de coapse
lifting coapse
Este procedura prin care se ridica tegumentul flasc, cazut de la nivelul coapselor aparut dupa ...
  CV complet conf. dr. Carmen Giuglea

dr carmen giuglea

Vreau sa ma programez

 

+40 723 216 718
+40 799 873 774

 
Copyright Conf. Dr. Carmen Giuglea. Toate drepturile rezervate.
Este interzisa reproducerea, distribuirea sau publicarea sub orice forma a continutului materialelor prezentate pe acest site, de catre orice persoana, fara acordul scris prealabil al conf. dr. Carmen Giuglea.
 
 
sus